mine

Son, there is no purpose, there is no path, there is no glory.

Son, this world is meaningless.

Son, this world is nothingness.

Son, someday, this will all be yours.

i don't

roses are red
and violets are blue,
i love you
and so do you.

amanta

pe marmura incinsa se scurge amorul.
in subsol se aude inflorind mucegaiul.
pic.
pic.
pic.

be vewwy vewwy quiet...

I’ve had my mojito. I’ve closed my circle.
Not.
I still hope you’re dead. Wish you dead with all of my soul.

“I’m in the middle of developing a complex of abandonment.” An affirmation about as false as most of my affirmations. Truth is, I’m past that stage. Left behind is what I feel like most. Left behind by the circus, the little girl took up drinking.

Meet cuba libre. Always truthful? For reasons unknown, it left me.
Let it be finlandia. Still hanging on to that one. I’ll huggle it, and kiss it, and call it bobby.

Yes, of course I’m over bobby. There was nothing to get over, but the wound of being left behind once again. Being ignored, not called the next day or any other day again. ‘I miss you already’, big fat hippie liar! Hope you fell off the scaffolding. Crushed your bones – free falling, parachute failure, sabotage, a friendly push off the cliff before the rope was tightened, anything would do, really. I miss you already.

Poor ozzie, it’s not even like I hate him. I just wish he were dead, so that I wouldn’t be left behind. Is that too much to ask of him?

It’s 11 pm and I’m drinking. Again. Blabbering in writing, surprisingly coherent. Or at least that’s how it feels right now. Tomorrow will be a better judge of this, I guess.

jurnal de paranoiac

paranoiacul se trezeşte singur. întotdeauna.
paranoiacul deschide repede televizorul să audă din gura lui neti sandu că astrele nu-i surâd.
paranoiacul întoarce mereu capul înapoi, dar nu se opreşte niciodată.
paranoiacul urmează mereu alt drum, revelat de lumina verde a semaforului. preferabil a celui pentru pietoni.
paranoiacul zâmbeşte larg şi des şi cât mai frumos şi cu o rază de deschidere cât mai mare către lume. ştie că de fapt îl urăşti. de fapt te urăşte.
paranoiacul are puţini prieteni, dar foarte multe cunoştinţe.
paranoiacul vorbeşte puţin, pentru că oricum gandeşte prost. de gândit gândeşte mult, cantitatea nu şi-a negat-o niciodată.
paranoiacul crede in minesweeper. el nu joacă minesweeper. paranoiacul CONSULTĂ minesweeperul. cu religiozitate fanatică.
paranoiacul ştie că exista un plan divin, care vrea ca el să ia de la rosetti un autobuz care întoarce, pentru a coborî în exact acelaşi loc, doar că de cealaltă parte a străzii. mersul pe jos face bine la problemele de inimă.
paranoiacul are multe probleme. mai ales cu inima.
paranoiacul este constant obosit. de la stres.
se culcă cât mai târziu, pentru a se asigura că se trezeşte singur. paranoiacul se trezeşte singur.

12.11.2007

i-am povestit cum azi au tăbărât pe mine să mă ia în braţe şi să imi spună că mă iubesc. m-a întrebat dacă nu le-am spus că şi eu îi iubesc, că aşa era drăguţ.
pe copii nu pot să îi mint.

Mă strînge pielea. O fi de la cazătură. 8 etaje nu e tocmai puţin. De fapt, nu am putut să cad. Picioarele nu m-au ajutat, capul a apăsat prea tare în jos pe gît, pe genunchi, pe podea. Aşa că am deschis pielea si am eliberat sîngele. El nu are conştiinţă, cap, gît, genunchi, podea. A căzut uşor, picătură cu picătură prin aerul gros, condensat de noapte si vînt. Am căzut cu el, am plutit scurgîndu-mă, prelingîndu-mă, alunecînd prin aer, vîscoasă şi grea de viaţă. Grea cu viaţa. S-a dus. M-am dus. A rămas doar pata lipicioasă de pe încheietură. Mă strînge pielea.