Saturday, January 27, 2007

dom'le, a'nnebunit blocu'!


supărată după examenul de concepte, ajung eu acasă şi mă postez în faţa liftului. apăs. aştept. apăs. aştept. mă încrunt. apăs. bat. aştept. mă durea şi piciorul. deci mai apăs şi mai aştept. 10 minute mai târziu, depăşeam o băbuţa pe la etajul 6.
"maică, dacă ştiam că vii, urcam cu tine." dau din umeri, urc mai departe. ce de ganduri îmi treceau prin cap, ca înaintea morţii... puteam sa zic mai tare, m-ar fi auzit...da ştiam aia, de ce n-am răspuns?...şi de ce nu mi-am ¤gâfâial㤠luat pastilele aseară?
la 8. acolo stau. şi scot cheia să deschid singura barieră dintre mine şi patul nefăcut. şi aud un bocănit. din lift. da, normal, probabil se lucrează. un mormăit suspect. deschid uşa, dar nu la casă, ci la lift. uşile închise, nimeni înăuntru. mă uit pe gemuleţ, nişte adidaşi continuaţi de nişte picioare, dubios sprijinite de peretele liftului. mă copii, voi va ascundeţi în lift? nici pe departe. tanti maria trăgea un pui de somn şi visa. în lift. hai s-o scot. spiritul ăsta civic! am împins în uşă, am tras, nimic. tanti maria, dati-vă mai încolo, să vă scot. nuu. vă e rău? nuu. mi-e bine.
8-) bineînţeles că nu am reuşit nimic. dormea pe o pungă cu sticle, fix în dreptul uşilor. mă duc la administrator, vine omu' trezit din somn, şi începe: haai, maria. haaai, că tu ştii cât te iubesc eu pe tine..hai să te duc acasă...nimic. aduc o umbrelă lungă să împingem în ea, în sacoşă, ceva. nimic. haaai, mariaaa, haai. hai la tine acasă, să vorbim. hai că te mangâi eu... moment în care am considerat datoria mea de vecin îndeplinită. şi m-am retras. puţin speriată. discret şi sigur.
20 de minute mai târziu, îmi dădeam jos căştile. mai e nevoie să spun ca aceleaşi sunete se auzeau dinspre hol? nu ştiu cum s-a reuşit, dar cam peste alte 15 minute nu se mai auyea decat bârfa de după a babelor strânse toate la mine pe palier.
în loc de epilog. tanti maria e sexagenară. la fel şi administratorul. doar ca el e şi însurat. si tot o sexagenară trage şi concluzia, zgomotos: dom'le, a'nnebunit blocu'!
..dar ce bine am dormit după

No comments: